3 motive pentru care ar trebui să citești Levantul

Mircea Cărtărescu este unul dintre scriitorii mei preferați. Am citit mai ales proza lui cu interesul unui otaku. Elementele noi sunt evidente pentru oricine, dar pentru scriitorii noi sunt aur. Vă dau doar 3 motive pentru care ar trebui să citești Levantul. Voi veți găsi însă 1000.

De fapt, încerc să vă vorbesc despre trei procedee postmoderne pe care le-a înglobat autorul în opera lui. Ele nu sunt noi, dar dau un efect drăguț textului. Îmi place când autorul este implicat în poveste. Știți cum este când citiți o carte de scriitori noi și vedeți că autorul vorbește cu voi prin naratori?

E un sentiment special. Autorul anticipează acțiunea, dar, în același timp, pare că participă. Practic, se confundă pe el cu naratorul și transmite direct sentimente care fac abstracție de operă

Recenzii găsiți peste tot, dar v-ați întrebat vreodată de ce Junul Manoil vorbește engleză? Motivele le găsiți pe bancă în fața blocului. De aceea, un astfel de articol poate fi util unui scriitor amator ca mine. Ne oferă o viziune despre Levantul în care unii trăim.

Ca fapt divers, Mircea Cărtărescu este autorul lucrării Postmodernismul Românesc, dar ( deși studiul lui i-ar permite) nu se auto-analizează. Practic, el nu mai face parte din scriitorii noi, ci din veteranii pe care îi admir. Însă, este un autor modest.

Gata cu aprecierile! Să trecem la recenzare!

#1 Relația dintre narator și cititor

Epopeea junului Manoil prin Levant evocă mai multe figuri neobișnuite: pirați, curtezane și personaje istorice. De ce ni se par așa haioase? Pentru că ele comunică cu noi. Manoil vorbește cu toate aceste personaje sau, după caz, despre ele. Practic, scriitori noi atenție! Manoil știe la fel de multe ca noi.

Să explicăm? Nu este întâmplător faptul că în epopeea lui Cărtărescu sunt amintite în diferite momente ale literaturii ca epoca clasică, romantismul, etc. De fapt, ele fac parte din metatext sau intertextualitate . Cele două fac textul mai fluid și veridic.

Există alte opere, în care procedeul pornește de la inserarea de articole științifice sau idei fictive. Nu ați citit mai cu interes Toki Doki când ați aflat de boala nefericită? Ba da! Tocmai pentru că personajul amintește o statistici despre Sindromul Koku Haku. Statisticile și tratamentul amintit fac boala să pară reală.

Deși Cărtărescu alege să folosească nume reale cu scopul parodierii sau evocării unor figuri importante, unii autori inserează texte fictive (la fel ca în Toki Doki). Deci, puteți săvă condimentați textul SF cu date și fenomene fictive care par reale. Chiar ar fi recomandat.

O explicație mai clară:

Levantul de Mircea Cărtărescu descrie o călătorie în care sunt amintite celebre opere ale literaturii române sau universale, de la Dan, căpitan de plai, ajungând-se la Țiganiada, cartea lui Cărtărescu conținând un impresionant joc intertextual. Intertextualitatea nu se relevă la nivelul jocului actoricesc, ci al actului regizoral: „În cadrul textului, jocul este funcționare (joc al actorilor – s.n.) și, în același timp, punere în joc (act regizoral – s.n). „Totul este scriitură, Totul este doar holon, Lumi turtite-ntreţesură Ca să facă lumi balon, în Geneză lumea crapă Cu troznit de-Apocalips. Lumi zidite-n lumi se-adapă Din iluzie, eclips. Doar poet și poezie, Conștiințăși destin, Existența o învie Și-o fixează pe deplin. Tragi realu-n nări, și vis Tu expiri, altă natură. Totul este manuscris, Totul este scriitură”.

(ecreator)


#2 Comicul izvorât din parodie

Parodia este definită ca o inserție deseori comică de personaje prin care se analizează unele idei. De fapt, îl avem pe Manoil care este pomenit în ipostaze haioase. Într-un când în care el se întâlnește cu piratul, Manoil vorbește engleză și română. La final, realizează că piratul vorbea aceeași limbă. Momentul descris este comic, dar Manoil apare ca împiedicat și ușor fals.

Poate știți parodiile lui Moliere? Da, sunt texte celebre care parodiază o societate superficială. Sunt texte haioase care se bazează pe exagerarea unei trăsăturii sau altei trăsături. Scriitorii noi care învață parodia ar trebui să încerce această rețetă la început. Apoi, poate veți reuși ceva mai complex.

Opera lui Moliere este plină de idei împotriva politicii contemporane lui. Unele serioase, altele cam exagerate. Moliere și mulți alți, dintre care și Shakespeare au scris parodii pe care contemporanii lor le înțelegeau greu. Poate din cauza cenzurii și a realei posibilități de a ajunge la închisoare.

Cum mai este parodia: Este exagerarea comică a unei trăsături de caracter reprezentative pentru o persoană.

În general se parodiază însușirile negative cu scopul corectării. Dacă vreți să scrieți o parodie exagerați! E sfatul cel mai bun pentru scriitorii noi.

O analiză serioasă a ceea ce fac postmoderniștii diferit de scriitori ca Moliere ar fi:

Poemul reconstituie calea gândirii poetice românești printr-o acțiune labirintică, registru comic, limbaj, viziune și stil livresc.Sunt surprinse unele aspecte ale literaturii romantice, cum ar fi,sentimentalismul și idealismul. Portretul lui Manoil este, în esență, unul romantic, alături de grecul Iaurtașitrecând cu acesta prin diverse aventuri, Manoil vrea să îl ucidă pe tiranul de la conducerea Valahiei și să lase poporul să se conducă singur, astfel gândind el țara ideală. Dorința autorului de a produce efecte comice poate fi observată și prin faptul că parodiază unele texte. Spre exemplu, “scenele de balcon”, care amintesc de Romeo și Julieta de Shakespeare

(ecreator)
#3 Cărtărescu se transformă pe sine în personaj

Ok, ultimul procedeu este inserția propriului nume. Astfel, el devine participant în desfășurarea propriului discurs. Interesant? Ei bine, nu este o tehnică nouă. Însă, eu o consider utilă. Astfel, veți întări relația cu cititorul.

Nu este ceva incredibil, dar faptul că își inserează numele, dublat de mai multe voci care intervin în text. Nu pot să vă explic acest procedeu așa că o să-l las pe Mircea Cărtărescu să o facă:

Totodată , un procedeu postmodern este inserarea propriul nume al autoruluiîn text: „Eu, Mircea Cărtărescu, am scris Levantul într-un moment greu al vieții mele, la vârsta de 31 de ani…”/”…….Postmodern e procedeul, deci și eu îl folosesc

(Mircea Cărtărescu, Levantul, București, Humanitas, 2007,p. 60)
Concluzie

Deși nu am prezentat prea mult opera, Levantul e înțesat de alte trăsături postmodernă specifice. Însă noi ne vom opri aici cu metodele pe care le-a utilizat autorul.

Comic dar și simbolic, Levantul se întinde pe tot întinsul literaturii române. Este mai mult o privire de ansamblu scrisă într-o manieră ludică.

Într-un articol precedent, v-am prezentat alte texte de Mircea Cărtărescu.

Până data viitoare:

Ați vrea să citiți proză modernă?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *