Cea mai bună descriere a extremistului e Seventeen

bufnita din seventeen

Cea mai bună descriere a extremistului e Seventeen sau cel puțin așa pot spune eu, după ce am citit texte vechi europene.

Ok, din fascinația mea pentru istoria nazismului am găsit câteva cărți apropiate ca perioadă, dar nu tocmai europene. Cartea scrisă de Kenzaburo Oe este una dintre ele, un roman foarte reușită.

Naziștii vi se par ăia răi? Comuniștii erau la fel?

De ce să judecăm oamenii doar după faptele lor? Nu ar trebui să aruncăm o privire de ansamblu asupra vieții unui criminal înainte să apăsăm butonul care îl trimite la moarte?

Nu vă voi face o recenzie clasică pentru acest roman. Vreau să fac o analiză mai mult. Mai întâi, vom vedea cine este autorul romanului Seventeen.

Cine este Kenzaburo Oe? Kenzaburo Oe este un scriitor japonez contemporan. Tatăl lui a murit pe timpul Războiului din Pacific. Astfel, un pasaj din Giants of Japan, spunea:

Oe began the school at the height of Japanese militarism. His teacher claims that emperor is a living god and asked him every morning:

”What would you do if emperor comand you to die?”

Dutifully, Oe would reply:

”I would die , sir(…) But in bed at night, Oe guiltily admitted to himself he was not so eager to die for his monarch.

(Giants of Japan- Mark Weston)

Asta a definit proza lui Oe și pe el ca autor contemporan.

Care sunt beneficiile unui astfel de roman? Ei bine, romanul este la fel de lung ca o nuvelă. Însă, tocmai faptul că expune o temă atât de controversată ca nazismul poate fi benefic pentru dezvoltarea gândirii critice.

Nu judeca fapta, judecă omul. De la această premisă pornim articolul de astăzi. Să începem!

Seventeen recenzie

Seventeen- Kenzaburo Oe

An apariție: 2014(România, Polirom)

Traducător ediția mea: Roman Pasca

Număr de pagini: 104

Seventeen urmărește poveste unui tânăr timid, obsedat de anumite idei și slab. Personajul este schimbător, deloc potrivit idealului de om puternic. Astfel, cade sub vraja ideilor naziste.

Yamaguchi Otoya explorează pe parcusul celor 104 pagini ale romanului întreaga lui filosofie de viață. Romanul urmărește un singur fir narativ, povestea tânărului. Însă conține elemente de flash back și introduce alte personaje.

Povestea lui este fulgerătoare. Totul se petrece rapid. Temele abordate sunt: extremismul, societatea, condiția omului ca ființă socială.

Povestea este înțesată de conținut sensibil ca: masturbarea, violența, violul(mai mult sugerat). Însă ceea ce vă poate deranja este chiar stilul autorului.

Un stil direct, imitând cât mai mult realitatea acelor vremuri, anii 1960.

Un motiv pentru care aș putea sugera să nu citiți romanul ar fi că autorul a scris fără perdea. Poate, un pic de cenzura ar fi făcut opera accesibilă mai multor categori de public. Dacă nu sunteți suficient de maturi să disecați teme așa complicate, mai bine nu citți deloc cărțile lui Kenzaburo Oe.

Uneori, ideile exprimate de narator nu sunt în acord cu ce vrea autorul să transmită. Iar noi ar trebui să îl urmărim pe el, nu pe narator.

Naratorul nu este o persoană sigură pe propriile judecăți. Privește cu atenție trecutul mai întâi!

Fi concentrat asupra celor petrecute în roman, dar nu crede ce spune personajul.

De ce am citi acest roman?

Acum, vă voi spune de ce să citiți acest roman. Am stabilit că cititorii tineri nu ar trebui să plojeze în acest tip de romane.

Însă, pentru publicul matur, personajul creat demonstrează că naziștii, comuniștii, fasciștii sunt doar rezultatele unui mediu deficitar.

Demostrația lui Oe e superbă. Viziunea realistă ne face să ne adâncim în povestea scurtă a personajului.

Nu este plină de detalii inutile. Nu dramatizează anumite trăiri. Iar aceste atribute fac stilul lui inedit.

Detaliile din trecut sunt inserate pentru a explica situația familiei: una grea, influențată de situația Japoniei de după Al Doilea Război Mondial.

Sărăcia naște inechități sociale. Naționalismul poate fi un subiect sensibil. Însă un autorul rus, Fyodor Mikhailovich Dostoevsky,  a spus:

Dacă toată lumea trebuie să sufere pentru a răscumpăra prin suferinţă acea nepieritoare armonie, ce caută aici copilaşii, explică-mi şi mie, te rog. În ruptul capului nu pot să înţeleg pentru ce sunt sortiţi să sufere şi ei şi de ce armonia trebuie neapărat plătită cu preţul suferinţelor lor?

(F. Dostoevsky)

Astfel, o filosofie care se axează pe sacrificiul suprem al omului pentru anumite valori care nu i se potrivesc, e inutil. Omul trebuie să lupte doar pentru idealul lui de viață.

Din păcate, toți căutăm lumea perfectă, ascunzându-ne sub lozinca sufăr un pic, dar apoi va fi bine. Oare va fii chiar așa?

Oare e drept să sacrificăm mii de vieți de dragul unei lumi ideale? Nu, ar mai fi atunci ideală, dacă ar face exact ce face lumea asta. Vă invit să-l ascunltați chiar pe autor:

Concluzie

Multe romane au ca temă extremismul, dar până  acum nu am întâlnit unul care să-l abordeze așa practic.

Kenzaburo Oe nu înfrumusețează adevărul, nu oferă ideologiilor politice sens filosofic, el doar ne relatează niște fapte din perspectiva unui personaj tulburat.

Sper că am reușit să surpind situația personajului și motivul pentru care a picat spre extrema dreaptă. Prin asta vreu să spun că, înainte să-l judeci pe om, trebuie să-l cunoști.

Nu am întâlnit oameni răi, ci doar oameni cu o anumită poveste în spate. Astfel, prin această recenzie vă încurajez să citiți mai mult înainte să judecați.

Da, Kenzaburo Oe e un scriitor controversat, dar în spatele lui există o poveste. La fel, în spatele oricărui personaj se ascude persoana reală din care a fost inspirat. Poate veți observa acest aspect și în cadrul operei lui Haruki Murakami sau Dazai Osamu. În orice caz, vă mai trimit la o recenzie care va apărea curând.

Să fim cu toți mai toleranți. Întrebarea ar fii: Ce faceți înainte să judecați pe cineva?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *