Do(a)r de Înviere (#poemul din ziua Paște)

Notă de la Ela: Paștele vine și mâine avem o zi frumoasă în față. Tradiția înseamnă inevitabil o pierdere și o regăsire. Poezia este o formă de tradiție de aceea Do(a)r de Înviere descrie autentic o scenă de sacrificiu. De aceea, vă propun Do(a)r de Înviere (#poemul din ziua Paște).

Deși nu sunt mare fană a poeziei, aceste catrene m-au impresionat prin simplitatea lor. Mesajul este puternic ambalat în simboluri diverse.

Dorul este specific spațiului autohton. De fapt, românii cultivă aceste sentiment printr-o specie antică- doina. Acest tip de text înglobează atât simboluri creștine (învierea, Hristos) cât și termeni ce duc la imaginarul local (dor). Ce se obține?

Vă voi aminti de un poem controversat, o creație populară ce încă se mai studiază, Miorița( nu este o discuție pe seama lui, dar în anul l se predă la un curs de semestru care face obiectul unei științe moarte).

Textele antice se contopesc într-o creație unică. Unii autori ai textelor de inspirație religioasă înglobează elemente cosmice în operele lor. De fapt, tipul de creștinism ce a primat la noi a fost mereu unul de sinteză.

De aceea, Iisus se poate amesteca cu dorul- un sentiment pur omenesc.

În continuare, o să preia Marius Robu. Eu vă mențin invitația la discuții pe grupul nostru de Facebook și vă invit să-l citiți pe Marius Robu aici.

Am crezut că, dacă mor,
Voi scăpa de al tău dor,
Dar n-am avut în vedere
Că există înviere.

Am greșit când am uitat
Că Hristos a înviat,
Ceea ce înseamnă că
De dor nu mă vindecă

Nici moartea definitiv.
Nu mai am niciun motiv
Să mai cred că, dacă mor,
Voi scăpa de al tău dor.

11.04.2015

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *