revelație

„Gura”- poem romantic

Notă de la Ela: Poem romantic, Gura, pe tema trădării ne poartă într-un univers liric unic. Sunt câteva rare referiri la teme religioase.

Ajungând chiar să parafrazeze un citat din Biblie, pe care îl transpune poveștii de iubire. Însă, tema este una romantică, iar romantismul este dominat de demoni. Însăși Gura este izvorul Raiului și al Iadului.

Este eul liric trădat sau trădător? Eul liric este evocator. Textul nu se concentrează pe o poveste de iubire, ci contemplă o iubirea trădată sau doar una așteptată.

Fiecare poveste de iubire implică două viziuni, dar Robert a analizat doar una. Însă, viziunea lui( pe o singură voce) nu este mai puțin convingătoare. Un eu liric sau doi, textul este încărcat de simboluri pe care Gura, Lutul, Păcatul, le reprezintă pentru o poveste de iubire trădată sau oare o iubire generică?

Într-adevăr, extazul, lutul și gheena pot fi interpretate ca aducătoare de întuneric, dar când este și iubirea implicată. O poveste ce mie mi se pare o idilă trădată, poate fi doar o elegie romantică. Vă invit să vă citiți și recenzia mea la volumul Sub negrul ceas al blândei nopți și să vă alăturați grupul nostru de Facebook.

În fine, îl las pe Robert să ne introducă în universul poetic.

Gura

Noi doi avem o gură, făcută ea din două

Ce mușcă și sărută una pe cealaltă.

Și-n dânsa poate curge alinturi și cu rouă,

O peșteră-i de-asemenea cu demoni ce se ceartă

La început, Cuvântul l-am rostit noi deodată

Și lumi izvorât dintru al nostru glas,

De ne puteau rămâne și mărturia toată

Că sufletului cel greu îi suntem în extaz

De ce din gura noastră noi dezgropăm morminte,

Când trăim încă ziua plăcerilor lumești

Și-i peșteră de demoni, de scorpii cuvenite

Iadului și gheenei, nu vieții când iubești.

Nu ura pentru lume și cele trecătoare

Ne-a adus împreună și ne-a legat frățiș?

Pe lângă prețuirea și stelei căzătoare

Ce ți-am sculptat în frunte, că ea te și umbriși

Nu limba noastră dragă din pian și chitară

Odată armonios, făceau amor din sunet?

Când gura cea de lut, din limite-umane

Nu-și găsea vreo menire, ci tuna ca un tunet

De n-am voit vreodată, oricât ea mi-e de crudă

Izvor de rea otravă pentru a mea ureche,

Să o astup ca după urechea mea cea surdă

Nimic să mai audă din cea fără pereche.

Socot că de-i unită, noi astfel s-o lăsăm

Ca muți într-o suflare, nedezlipit sărut

Astupă și tot dorul și iadul cel purtăm,

La toată gura noastră să le fie mormânt.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *