Nori aprinși(poem asemănător cu Lacul eminescian, romantic)

Notă de la Ela: Robert revine cu o poem nou: Nori aprinși(poem asemănător cu Lacul eminescian, romantic), din volumul Sub negrul ceas al blândei nopți. Viziunea noastră asupra iubirii este des influențată de experiențele pe care le trăim. Iubirea nu e ceva Uau, ci un sentiment pe care îl ai când te legi de cineva. Deseori îți dai seama că iubești pe cineva când îl pierzi sau ești pe cale să îl pierzi. Poemul lui Robert reflectă bine această idee.

Când construiți un astfel de poem romantic, iubirea se contopește cu natura. Ea creează cadrul interior ce rezonează cu exteriorul (nori aprinși, bruma este-al frunzei chin). Să analizăm un pic tehnica din această poezie.

Avem un poem monobloc, verbele la prezent și viitor ceea ce întărește ideea de vis. De fapt, nu există referiri exacte la facilitarea cadrului prin vis. Însă, atmosfera rezonează cu trăirile interioare vibrând la speranța iubirii.

Iubirea rămâne la stadiul de promisiune, dovada stând în verbele la conjunctiv. Din câte știm conjunctivul are două timpuri: prezent și perfect. Uneori, acest mod poate înlocui imperativul. Ia priviți mai atent construcția: Ce nori aprinși se sting în frig/ Al nopții ce-o să vină!

Nu este vorba despre o poruncă. Însă, eul liric se miră de norii aprinși care stau să vină. Deci, conjunctiv cu valoare de imperativ(arată o mirare și tot odată noaptea așteptată este anticipată).

De data asta, această poezie romantică împrumută tiparele moderniste, cultivă leit motif-ul (norii) și, în plan sugestiv, ne trimite la tema efemerității iubirii. Din câte o să vedeți pe parcursul poemului, eul liric invocă o iubită ce nu mai vine (Ea pleacă… ba nici că a fost). Seamănă cu poemul eminescian Lacul. Iubirea apare idealizată într-o primă secvență, ca finalul să ne reintroducă în planul real (unde iubita nu este decât un ideal).

Dacă v-a plăcut poemul, puteți să ne lăsați un mesaj în rubrica de comentarii sau pe grupul nostru de Facebook (aici). De asemenea, Robert a mai publicat și aceste poeme (aici).

Nori aprinși (poem)

Ce nori aprinși se sting în frig

Al nopții ce-o să vină!

Și bruma este-al frunzei chin,

De-o creangă să se țină.

Un trunchi ce simte-ai lui copii

Cum degeră în stele,

Ce din înalt privesc câmpii,

Ce se-ncălzesc din ele.

Ea suflă spre el un amurg

Și frunzele-i duc dorul,

Ce-i lin purtat și dus de vânt,

El nu-nțelege jocul!

Și-o mână i-a promis în dar

De pieptul lui s-o lege,

În beznă de aprins ocean,

Un ea pe el îl cere.

Și-n mijlocul pustiu ce-i stins,

Se vrea cu el ascunsă,

E noapte, seară pentru prinț,

Ce-i rușinat de nuntă!

Ea pleacă… ba nici că a fost

Vreodată să arate

Un drag de cineva – s-a stors,

El tot în frig se zbate…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *