Paper menagerie de Ken Liu, cea mai drăguță schiță despre relații

Cu toții ne certăm cu părinții noștri. Răzvrătirea e ceva ce face parte din maturizare. Deși, în majoritatea cazurilor, am observat că cearta vine din motive stupide. Este Paper menagerie de Ken Liu, cea mai drăguță schiță despre relații?

Însă maturizarea nu rupe o legătură veche de o viață. Cu cât ne maturizăm, cu atât realizăm că oamenii se comportă într-un anumit fel doar ca răspuns la acea situație. Orice răspuns vine din dorința de a satisface o nevoie. Deci, nu există oameni de o răutate pură, ci doar oameni cu mai multe sau mai puține răni din copilărie.

Oamenii ar trebui să o exerseze introspecția. La fel cum naratorul ne poartă în copilăria lui printr-o serie de Flashback-uri. Acestea sunt menite să îi amintească momentele în care mama lui îi arăta dragostea ei. Cine este autorul?

Ken Liu este un scriitor americano-chinez de literatură SF și de fantezie. A câștigat mai multe premii Hugo. Seria sa epică de fantezie The Dandelion Dynasty, prima lucrare în așa-zisul gen „silkpunk”, a fost publicată de editura Simon & Schuster. A publicat povestiri în reviste ca F&SFAsimov’s Science FictionAnalogLightspeedClarkesworld și în numeroase antologii Year’s Best.

Să începem recenzarea acestei nuvelei!

Paper Menagerie

Paper Menagrie- Ken Liu

Anul apariției: 2016 (Head of Zeus)

Traducerea mea: nu este tradusă

Număr de pagini: 464

Când naratorul privește retrospectiv relația cu mama lui, el descoperă adevăruri de mult ascunse de memorie, sub forma unor frânturi de imagini. Felul în care relația lor a evoluat este inedit. Mama chinezoaică și tatăl american i-au oferit iubirea lor, dar nu i-au arătat durerea din spatele istoriei lor personale. Astfel, naratorul simte o revoltă neîntemeiată față de mama lui. Aceasta este reacția lui la maturizare.

Însă, regretele încep să se adune după moartea mamei. O scrisoare declanșează reveria care ne duce către momente plăcute din copilăria lui și către un adevăr trist. Uneori, când suntem copii, ne-am dori să avem altfel de părinți. Însă, cu maturizarea, noi vom înțelege că fiecare om își arată iubirea diferit. Chiar și așa răzvrătirea este normală. Cum se va termina nuvela?

Nuvela este superbă prin simplitatea ei. Practic, naratorul ne prezintă povestea lui prin amintiri. În nuvelă nu se întâmplă nimic/ nu are acțiune – este doar o contemplație. Ceea ce poate deranja cititorul de SF.

Temele abordate sunt diverse, inclusiv problematica căsătoriei și a relațiile între două naționalități diferite. Mama vorbitoare de chineză care încearcă să se adapteze la cultura americană pentru copil. Sacrificiul ei este înțeles abia după moarte, când băiatul-acum adult, descoperă scrisoarea pe care ea i-o lăsase.

Îmi place nuvela aceasta pentru realismul cu care este prezentată relația lor. Simt că îl înțeleg pe narator. Până la urmă, nu v-ați supărat din motive stupide niciodată? Apoi, suntem cu totul de acord cu părinți pe care îi avem? Nu, simțim sentimente mixte față de ei. Pe o parte este recunoștința. Apoi, vine revolta. Revolta se topește în timp sau rămâne. Depinde de noi și de relația pe care o avem.

Nu pot să găsesc un aspect negativ relatării, altul decât că unii dintre noi nu apreciem suficient contemplația. Mie îmi place romanul japonez, deci această relatare nu este specială. Tot ce o face special este tonul naratorului.

În final, ar trebui să citiți și voi această nuvelă pentru a vedea, dacă vă identificați cu personajul. Faptul că un cititor (măcar) se identifică cu naratorul unui roman/unei nuvele face acel roman/nuvelă o capodoperă.

Poate le-aș recomanda nuvela lor și absolvenților de psihologie. Până la urmă, relația dintre noi și părinții noștri e prima pe care o avem și cea mai importantă. Ea ne modelează personalitatea și ne definește ca stil de atașament.

Nu spun că toate relațiile sunt grozave, dar ar merita puțină analiză. Să alegem ce este de luat și să lăsăm în urmă restul.

Recenzie alternativă:

Menajeria de hârtie spune o poveste emoţionantă, împletind elementele fantasy cu realitatea dură a vieţii unei femei de origine chineză în relaţia cu fiul său. O poveste duce-amăruie ce scoate în evidenţă durerea provocată de încercarea de apartenenţă, privită prin prisma conflictului cultural, ciocnirea inevitabilă între vechi şi nou, totul presărat cu magia reprezentată de origami.

Ken Liu este autor SF american, poet, avocat absolvent al Harvard College și Harvard Law School și programator. Povestirile sale au apărut în revistele F&SF, Asimov’s, Strange Horizons, Lightspeed, Clarkesworld și în câteva antologii, ca The Year’s Best SF. Este și traducător de povestiri SF din chineză în engleză.

A fost răsplătit cu premii prestigioase pentru povestirea „The Paper Menagerie“: Premiul Nebula, 2011, Premiul World Fantasy și Premiul Hugo, 2012. Cu aceeaşi povestire a fost finalist și la premiile Locus în 2012. Pentru povestirea „The Man Who Ended History: A Documentary“ a fost, de asemenea, nominalizat la o serie de premii importante: Hugo, Theodore Sturgeon.

( sură blog Nemira)

Concluzie

Vom încheia acest articol enunțând concluzia de mai sus: Relația cu părinții noștri ne definește stilul de atașament și, de aceea, ar merita analizată.

Privind înapoi, cu toții avem ceva de regretat. Hai să ștergem un regret decizând cu privire la relațiile dintre noi.

Vă las cu articolul precedent și sper vă întreb:

Toleranța în relația dintre părinte și copil este bună sau rea?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *