Unde ești? (poem romantic, cărți despre despărțire)

Notă de la Ela: Poem romantic sau artă poetică? Romantismul este un curent literar care se axează pe primatul sentimentului. De aceea, uneori hiperbolizează trăirile umane. Dacă este ceva ce îi face pe romantici vinovați în raport cu cititorul, acel lucru este manieră sentimentală în care promovează categoriile negative.

Robert analizează o temă foarte grea, pierderea unei relații- singurătatea. Astfel, acest poem romantic este marcat de interogația retorică Unde ești? Retorismul este evident datorită lipsei unei măști lirice care să participe în desfășurarea scenariului poemului. Ea este un ideal, dar și o fatal woman care a abandonat sentimentul, devenind nimic altceva decât un vis.

Interogația ne trimite și la o altă interpretare. Iubita se prea poate să nu fie o ființă, ci o idee. De aceea, eul liric trece în plan meditativ, el nu deplânge o iubire trădată, ci contemplă idealul. Poate o melodie care s-ar potrivi ar fi asta. Poate e doar o preferință personală. Un defect al acestei căutări a idealului este muzicalitatea.

Robert nu a creat o muzicalitate de tip simbolist, ci una bazată pe rimă împerecheată (1-2, 3-4, …) specifică poemelor vechi. O poezie modernă s-ar axa pe stilizarea tropilor, nu pe rimă. Pe lângă rima împerecheată, versurile au un număr de silabe diferit ceea ce nu oferă o efect prea plăcut la citirea cu voce tare.

Ceva este sigur, sentimentele transmise sunt puternice și vă invit să îl mai citiți pe Robert aici.

Unde ești?

Unde ești, pe unde ai plecat?

Când de ieri, eu nimic n-am mai aflat.

Cum mă lași să te strâng și tu lipsești,

Ca să știu ce ai fost și ce îmi ești.

Dacă vezi pe al tău promis vegheat,

Nu uita și pe-al tău îngenunchiat.

Vieți iubim și apoi uitării dăm,

Ne e frig și nu vrem să ne-mbrăcăm.

Iată seri ce aștern un val de dor,

N-am la ce sau la cine să cobor,

Când mă vezi, toate stelele-asfințesc

Când te văd, râurile se opresc.

Și-ntr-un vis curgeau stropi de catifea

Dintr-un cer… eram sigur că e ea.

Că atunci, ea-mi prindea și soarele,

Și acum nu am nici stelele.

Cum ador glasul ploii ce s-a stins

Și tăcut este somnul unui vis,

Ce femei pe pământ vor respira,

Vise dulci dar niciuna ca a mea.

(Robert Vladu- Sub negrul ceas al blândei nopții)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *